CaSa cu PoMi

Așezat la aceeași altitudine cu stațiunea Predeal, satul Ciungetu te uimește prin liniștea monahală, prin aerul curat care-ți dă senzația, imediat cum ajungi în zonă, că ești mai puternic, mai sănătos, prin peisajul montan, plin cu păduri de brad, care îți dă certitudinea că ești acolo unde ți-ai dorit: în mijlocul naturii.

De aceea, amatorii de turism montan caută această rezervație naturală. Cu hărți în mână și rucsac în spate, cerându-ți poate apă de izvor, îi vezi trecând dimineața devreme pentru a se întoarce în amurg, încântați de frumusețile pe care le-au văzut.



La Ciungetu este capăt de drum. Dincolo de el nu mai sunt alte sate vecine, doar drumuri forestiere, poteci, care traversează munții și golurile alpine. De aceea, amatorii de off road, ATV sau motocros sunt nelipsiți în fiecare vară. Îi recunoști după mașinile și motocicletele pline de noroi și după mulțumirea care li se citește pe fată pentru că au mai învins o dată muntele.



Lacurile Petrimanu și Galbenu, Iezer, Pietrele Târnovului, bujorii de munte, ceasul solar al ciobanilor a cărui vechime n-o mai știe nimeni, biserica de lemn din patrimoniul UNESCO, și mai nou Transalpina și domeniul schiabil Vidra sunt tot atâtea atracții pentru care zona este de la an la an tot mai vizitată.

În această zonă, am construit pentru voi, cu căldură, CaSa cu PoMi***.

Accesul este facil, pe drum asfaltat, și credem că aici vă veți simți ca acasă, poate mai bine ca acasă.

Camerele confortabile, bucătăria tradițională, cu unele dintre rețete culese din zonă, posibilitățile variate de petrecere a timpului liber , toate acestea vă stau la dispoziție, la noi, la CaSa cu PoMi***.

Galeriile Casa cu Pomi

Noutăți pe e-mail

Abonați-vă la newsletter și fiți la curent cu noutățile Casa cu Pomi

Adresa dvs. de e-mail: